La încheierea piesei, Cehov a declarat: „Este o comedie în care sunt trei roluri de femei și șase de bărbați, are patru acte, peisaj (cu vede spre lac), multă discuție despre literatură, puțină acțiune și multă iubire.
Spectacolulul Galeb este rezultatul unei munci creative de șaisprezece luni, care se bazează pe pe experiența personală și teatrală ale actorilor. Citirea lui Chehov, respectiv analizarea textului se întâmplă în timpul repetițiilor – spațiul de acțiune, diferitele atitudini actoricești și tehnici de psihodramă. Pe lângă conținutul dramei – teatru, actorie, scris, creativitate, legătura dintre focul iubirii și creație, mecanisme și pilde în iubire, tensiuni între generații, vechiul față în față cu noul, problematica recunoștinței, așteptări, dorințe – în timpul repetițiilor s-au cristalizat temele care stau la bază celor patru acte. Primul act ne vorbește despre tema teatrului și a artei, al doilea despre îndrăgostire, fantezii și vise. În actul al treilea obiectele generează tema: obiectele și posesiunea, tratarea ca obiecte a altor persoane. Cea de-al patrulea act al piesei se ocupă de destin și/sau întâmplare, despre cum influențează anumite hotărâri viața unor oameni. Astfel s-a creat spectacolul, care poate fi privit și ca patru piese distincte, deaorece actele, prin conținut, tematică și prin aspect scenic sunt distincte.
(K. Legin)
Durata spectacolului: 6h 30’ (cu trei pauze de câte o jumătate de oră)
Distribuția:
Distribuția și echipa
Textul: A. P. Cehov / Tomi Janežič / Katja Legin
Costumele: Marina Sremac
Decorul: Tomi Janežič / Željko Piškorić
Muzica: Isidora Žebeljan
Irina Nikolaevna Arkadina: Jasna Đuričić
Konstantin Gavrilovici Treplev: Filip Đurić
Piotr Nikolaevici Sorin: Dušan Jakišić
Nina Mihailovna Zarecinaia: Milica Janevski
Ilia Afanasievici Şamraev: Deneš Debrei
Polina Andreevna: Draginja Voganjac
Mașa: Ivana Vuković
Boris Alexeevici Trigorin: Boris Liješević
Evgheni Sergheevici Dorn: Boris Isaković
Semion Semionovici Medvedenko: Dimitrije Dinić
Iakov: Jovan Živanović
Cameriste: Milica Trifunović, Tijana Marković
Muncitori: Dimitrije Dinić, Jovan Živanović